Deși și-ar fi dorit ca el să fie bărbatul alături de care să își petreacă întreaga viață, Bianca Drăgușanu a decis să pună punct relației pe care o avea cu Gabi Bădălău. Anunțul despărțirii a venit indirect de la fosta prezentatoare TV, care, ulterior, a dezvăluit și decizia pe care a luat-o în legătură cu acest capitol pe care l-a încheiat.
Oficial, nu se știe când au decis Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să nu mai meargă împreună pe același drum, mai ales că ei discutaseră despre cununia civilă și cea religioasă; în plus, vestea separării vine la doar o zi după ce apropiații lor au dezvăluit că au vorbit să se mute împreună.
Cert este că, azi-noapte, milionarul a fost filmat în ipostaze tandre alături de patru femei cu care a plecat acasă din clubul în care s-au distrat. În plus, fosta prezentatoare i-a dat unfollow pe toate rețelele de socializare și, după cum puteți observa în imaginea de mai jos, ea mai urmărește acum doar 18 persoane.
“(…). Sunt o femeie independentă, asumată, liberă și fericită și foarte bucuroasă cu tot ce i se întâmplă. Mi-ar plăcea să cred faptul că am învățat din greșelile mele!
Vă dau câteva sfaturi utile, nu treceți cu vederea atât de ușor peste infidelitate și agresivitate, purtați-vă mai rece cu oamenii, că, de la căldură, se strică”, a declarat afacerista într-unul dintre video-urile postate pe Instagram Stories noaptea trecută.
(Nu rata: Alex Bodi, în fața magistraților după ce Bianca Drăgușanu l-a reclamat: “Se ocupă avocatul meu”)
“În momentul de față chiar cred că trăiesc cea mai frumoasa perioadă a vieții mele. Am plecat singură în vacanță și, de acolo, am plecat cu cineva într-o vacanță. O lună de zile am stat doar într-o vacanță. Nu a fost ceva planificat. (…).
Mi se întâmplă exact ce-mi doresc să mi se întâmple și sunt fericită. Nu-mi găsesc cuvintele să mă exprim. Există cineva în viața mea care mă face foarte fericită, da, este adevărat. Da, mă mărit. A treia oară o să fie cu noroc. E clar că o să mă mărit”, a declarat fosta prezentatoare în cadrul emisiunii “Teo Show” la finalul lunii trecute.
La începutul acestui an, Gabi Bădălău și-a asumat relația cu Bianca Drăgușanu, după ce au fost fotografiați în ipostaze apropiate într-o stațiune de la munte. Ei au petrecut o vacanță de fițe în Dubai și, ulterior, au poposit câteva zile bune în Insulele Maldive – într-una dintre serile calde, fosta prezentatoare a fost filmată în timp ce înota topless în piscină.